Acum am riduri de om fericit iar normalul meu este altul :)

ADoamne ce weekend călduros se anunţă şi noi am fost la mare taman în weekend-ul cu vreme răcoroasă, când am avut parte de soare prietenos dar şi de vânt întărâtat de ploaie. Super vreme de plajă a fost pentru noi.

Suntem normali la cap, şi eu şi sotul, dar nici unuia dintre noi nu-i place să-şi prăjească pielea la malul mării iar pentru Matei nu ar avea niciun haz să se expună la soare puternic. Am găsit, în schimb, linişte şi o vreme minunată pentru dormit pe plajă (somn prelungit de care s-a bucurat Matei) şi pentru relaxare (privind marea şi plaja goală, populată de ciori şi de pescaruşi).

La un moment dat, şi-a făcut apariţia încă o familie cu un bebeluş. Ieeeeeiii!!! Uite că mai sunt nebuni ca noi, mi-am zisi! Mama bebeluşului era însoţită de părinţii săi şi de un nepot, ceva mai mare. L-au remarcat imediat pe Matei care dormea în caruţ. La scurt timp, bunica ne abordează foarte interesată de vârsta lui Matei (pentru că i se părea mai mare decât nepotul său 🙂 ), de ce mănâncă şi cam ce cantitate pe zi, cât de mult doarme ziua şi cât noaptea, dacă merge în picioare şi dacă este cuminte…Stiţi voi, placa mămicilor curioase, verbalizată de această data, de bunica care petrecea foarte mult timp cu bebe, îi pregătea mâncarea şi îl adormea adesea.

Minunaţii bunici obişnuiau să vină la mare cam o lună şi jumătate cu primul nepot iar acum îl luaseră şi pe al doilea, un bebeluş de şapte luni, frumos foc, cu privirea veselă şi şugubeaţă, ca s-o mai scape pe mama de stres şi pentru că buncii îi place tare mult să îi îngrijească pe nepoţi. Pe drept cuvant, minunaţi bunici, aşa-i?

Văzând că face continuu comparaţie între bebeluşi şi că pare uşor nemultumită de nepotul său cel mic, încerc să o liniştesc spunându-i că şi bebeluşul lor va creşte, vă mânca, va dormi şi nah… după ceva timp, cu răbdare, se va face mare. Doamna mă aprobă, apoi ne urăm zi frumoasă şi cer senin.

 

Dar staţi că n-am scăpat :)))

A doua zi, mă abordează mama bebeluşului (Matei iar dormea 🙂 ), cu aceleaşi scenariu dar privit, de data aceasta, din punctul de vedere al proaspetei mămici, groaznic de obosită. Vinovatul pentru starea sa de nefericire era bebeluşul care nu doarme ziua decât 2 ore (prea puţin, după părerea mamei), în două reprize. Noaptea adoarme (în pătuţul lui) pe la 9.30 dar se trezeşte de două ori pe noapte, pe la 10.30 (când Matei nici nu doarme :))) şi pe la 12, ca să mănânce. Ziua vrea ]n braţe şi mamei îi vine din ce în ce mai greu să-l ţina ca de’, are 7 luni acum. Nu vrea chip să meargă în picioare şi trebuie să se tot ţină după el, să-l stimuleze.

 

Oboseala nu e preţul pe care-l plăteşti, ci premiul pe care-l primeşti…

 Robert Lamoureux

După ce ne povesteşte cât este de chinuită de bebe, este interesată să ştie cum ne descurcăm noi şi dacă bebeluşul nostru este mai cuminte. Iar cuvantul “cuminte”. Ce-o însemna că doar bebeluşii aştia doi nu o rup la fugă să nu te poţi ţine după ei şi nu pot face cine ştie ce năzbâtii la vârsta de nici un an. În fine! Îmi iau şi eu repede avânt şi-i răspund că Matei este o minune de copil, fooooarte cuminte. Că doarme ziua în două reprize, cam 3 ore adunate, nu mănâncă mai nimic în afară de iaurt şi lm dar eu continui să-i pregătesc zilnic şi altceva de mâncare că poate, poate se întamplă vreo minune. Că noaptea adoarme foarte uşor acum, după 12 noaptea şi numai în braţe, la mine! Se trezeşte la fiecare 2 ore max să mănânce. Câteodată rămâne treaz în jur de o oră, timp în care ne jucăm.

Îi spun că ziua trece foarte repede pentru mine, deoarece nu reusesc decât să fac prin casă activităţile esenţiale, în rest, mă joc cu Matei şi îl ţin în braţe cât vrea, că îi place. Aşa, pur şi simplu, mă plimb prin casă cu el în braţe, din cameră în cameră, pe unde îmi indică întinzând mâna. Soţul ajunge pe seară acasă, mai facem una, alta şi gata! Ăsta-i timpul.

– Vaaaai, exclamă doamna! Dar cum vă descurcaţi că, totuşi, nu pareţi aşa obositi?

-Păi, la noi e mai simplu, îi răspunde soţul. Bunicii vin în vizită, în rest, suntem doar noi doi şi ne împărţim sarcinile pe cât posibil. Dacă apare vreo situaţie de urgenţă, ne bazăm întotdeauna pe mamaia dar încercăm pe cât posibil să nu abuzăm de timpul ei (mai ales că nu i-am cerut nici părerea, nici acordul când ne-am decis noi să avem un copil) . Oboseala nu o mai simţim că face parte din noi şi oricum, ne-am aşteptat la asta în momentul în care am decis să-l avem pe Matei.

Îi spun că, atunci când mi-e puţin mai greu mă gândesc că sunt o groază de părinţi care au 2/3 copii educaţi şi sănătoşi şi îmi trece cheful de văicăreală. Mamica sare ca arsă:

– 2/3 (copii)? Ha! Păi ce, mai vreţi încă unul? Nici să nu mai aud! :)))))

 

Am acceptat, m-am acomodat ca să mă pot bucura

Ce să-i mai zic? Că îmi place când plânge Matei pentru că aşa îmi dau seama că e ceva în neregulă cu el. Că îmi place când are mult chef de joacă, chiar şi în miezul nopţii, pentru că ştiu că este sănătos şi energic. Îmi place când vrea în braţe pentru că mă vrea aproape şi pot să-i alung, astfel, un eventual sentiment de nesiguranţă sau de teamă. Că pot să-i ofer confortul emoţional de care are nevoie. Totodată, cere să fie lăsat (din braţele mele) pe jos, în pătuţ sau în ţarc atunci când vrea să descopere şi să exploreze.

I-aş mai fi spus că ador să-l pup şi să-l alint pentru că încă de foarte mic mi-a răspuns la alint cu pupici, cu multe mângâieri pe faţă sau pe mâini şi cu un râs din acela zgomotos, sănătos. Acum, la mai puţin de un an, de pupăm parte în parte. Da, sigur, am riduri de oboseală, şi cearcane dar nici când nu am fost mai fericită. M-am obişnuit repede cu noua viaţă care trăieşte alături de noi, cred că am integrat-o uşor, uşor în viaţa noastră iar normalul meu şi al soţului este acesta acum!

 

 

 

 

It's only fair to share...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Mama lui Matei

Bună! Te invit cu caldură să mă descoperi. Caut idei, testez soluţii şi scriu despre cum încerc să găsesc resursele care-mi sunt necesare pentru a face om din puiul pe care l-am născut. Scriu despre: dragoste necondiţionată, timp cât de mult şi de bani cât de cât. Dacă consideri că rezonăm, mi-ar plăcea să intrăm în dialog. Poţi să îmi laşi un comentariu la sfârşitul articolelor sau să mă contactezi în privat la contact@mamaluimatei.ro Spor în toate! Mama lui Matei

There are 0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *