De fapt, eu nu am avut nicio haină de gravidă, cu excepţia a două perechi de blugi pentru femei însărcinate. Am purtat mai mult rochiţe, pe care mi le-am luat cu o măsură/două mai mari, dar tot nu mă uit acum, cu drag, la ele. Bine că nu îmi mai vin.

Groaza de haine mari

Cea mai mare teamă a mea de femeie însărcinată (după teama pe care o au toate viitoarele mame, aceea să fie copilul sănătos) a fost să nu mă îngraş foarte mult şi să nu rămân cu kilogramele pe cap după naştere, căci tare mi-e groază de curele de slăbire. Am încercat să mănânc normal (în niciun caz pentru doi) şi să nu plec urechea la pofte. Lucrurile au mers bine până pe la 7 luni şi jumătate, când uşor, uşor cântarul începuse să-mi arate cifre pe care nu le mai văzusem acolo. Deja, după luna a opta de sarcină, nu mă mai puteam încălţa singură decât cu papuci şi mă mişcam destul de greu. Eram ro-tun-dă, ce să mai. În total, m-am pricopsit cu 20 de kg. Raportat la 1,57, înălţimea mea, hai ca nu mi-a fost uşor. Nu ştiu cum, fără cură de slabire, de frică, de ciudă, de milă, de silă sau de fericire, am scăpat de ele şi am ajuns iar la măsura S. Deci, să vină în garderoba mea, hainuţele-draguţele!

Ce fac cu hainele de gravidă

Pe unele le voi dona, pe altele le reciclez. Cum le reciclez? Păi, unora le-am pus fermoar în faţă şi le port aşa deschise, pe deasupra altor haine mai strânse sau mai scurte. Pe altele le voi transforma în fuste creţe sau în clos, cu talie normală sau cu talie înaltă sau voi face bluziţe draguţe.