Ce ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri, de fapt

AÎți mai amintești cum era atunci când erai copil? Erai fericită? Eu îmi amintesc că eram mai mereu fericită și că mă jucăm. Mult. Chiar și atunci când mama ne punea să facem curățenie în camerele noastre, sora mea și cu mine ne alegeam fiecare câte o cameră și ne luăm la întrecere care termină prima. Cea care pierdea, făcea curaț și în a treia cameră.

Când părinții ne trimiteau să facem mici cumpărături la chioșcul din capătul străzii, le luăm și pe prietenele noastre și ne închipuiam că facem o mică plimbare iar la întoarcere, rămâneam toate la șotron sau la alte jocuri, în fața curții, până seara târziu.

M-am jucat chiar și atunci când mergeam la școală. Mă jucam serios “de-a seful” pentru că, aproape în fiecare an, colegii mă alegeau șefa clasei iar eu mă simțeam responsabilă pentru ei. Mă jucam la cercul de pictură și la cor, unde cântam și dansam de câteva ori pe săptămână. M-am jucat până în clasa a 8-a.

 

Cum s-a terminat cu joaca?

Într-o zi, când am venit la școală, mi-am găsit păpușile strânse în saci ce urmau să fie depozitați în pod. Mama mi-a spus atunci că e timpul să mai las joaca și să mă apuc serios de învățat pentru primul și cel mai important examen din viața mea. Trebuia să muncesc intens la matematică, pentru că “la ASE se intră cu matematica” (cum zicea mamă) iar această materie nu era tocmai punctul meu forte. Draga de mama, mă vedea deja la facultate :). Cam așa s-a terminat cu joaca.

În timp, m-am ocupat numai de lucruri serioase, am terminat și liceul și ASE-ul, și am uitat să mă joc. După mulți, mulți ani, Matei m-a ajutat să-mi dau seama că eu nu mai știu să mă joc.

 

Mai bine mai târziu decât niciodată

Într-una din zile, când încercam să am grijă de el dar și să izbutesc cu treburile casnice, s-a urcat în ligheanul cu care urma să mut rufele spălate în uscător și nu a vrut să mai iasă din el. Fiind puțin grăbită și un pic mai mult obosită, am scos câteva hăinuțe de-ale lui din uscător (erau încă puțin călduțe) și i le-am pus pe picioare, în ideea de a-l determina să-mi elibereze ligheanul. Cum crezi că a reacționat el? A început să radă cu o poftă, așa cum sigur ai văzut alți copii pe Youtube.

Atunci mi-a venit ideea să facem un tren de marfă cu ligheanele de prin casă. Pe Matei l-am “angajat” conductor, apoi am început să adunăm rufele murdare de prin casă într-un “vagon” și să le ducem împreună la mașina de spălat (era prima gară). Tot acolo încărcam în alt vagon rufele spălate, pe care le descărcam în uscător (a doua gară). Așa am descoperit că putem să ne jucăm când spălam vase, când dăm cu aspiratorul sau când gătim.  Ușor, ușor am transformat totul într-o joacă și de atunci ne tot jucăm.

 

Matei m-a învățat că pot găsi bucurie în toate muncile pe care le am de făcut, că joaca este despre a simți bucurie în lucrul pe care-l fac acum și că munca mă proiectează fie în trecut, fie în viitor. Atunci când mintea este în trecut, trăim fie situații idilice (deci ireale), fie unele traumatizante, prin care am trecut la un moment dat. Atunci când este în viitor, mintea se plictisește de ceea ce oferă prezentul deoarece ne da impresia (greșită) că deja am obținut rezultatul pentru care muncim acum.  Ambele situații ne împiedică să trăim bucuria a ceea ce facem acum. Joacă, în schimb, ne ține conectati în prezent, ne ține în priză. Joacă nu ne lasă mintea să zboare aiurea.

 

Îți mulțumesc dacă ai ajuns să citesti până aici! Eu sunt Cristina, Mama lui Matei, și încerc să îți spun că, ceea ce ar trebui să-i învățam pe copiii noștri, de fapt, este să nu uite să se joace, nicicând în viața asta. Doar așa vor trăi mereu cu bucurie și vor putea să treacă mai ușor peste obstacolele care, inevitabil, vor mai apărea în viață.

 

Cu drag!

It's only fair to share...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Mama lui Matei

Bună! Te invit cu caldură să mă descoperi. Caut idei, testez soluţii şi scriu despre cum încerc să găsesc resursele care-mi sunt necesare pentru a face om din puiul pe care l-am născut. Scriu despre: dragoste necondiţionată, timp cât de mult şi de bani cât de cât. Dacă consideri că rezonăm, mi-ar plăcea să intrăm în dialog. Poţi să îmi laşi un comentariu la sfârşitul articolelor sau să mă contactezi în privat la contact@mamaluimatei.ro Spor în toate! Mama lui Matei

There are 0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *