Povești despre mame ca noi. Oana Jindiceanu. Librăria din Titan

LIBRARIA DIN TITAN

AȘtii cum e atunci când ai impresia că nu mai răzbești cu nimic? Că nu ai timp nici pentru copil, nici pentru casă, nici pentru job? De timp pentru tine, nici nu mai poate fi vorba. Și când te gândești că ai un copil, adică, doar un copil  :)…

Ei, fix când treceam printr-o fază ca aceasta, o descopăr pe Oana Jindiceanu, o mama frumoasa a 4 copiii (unul dintre ei are câteva luni). Mai administrează un business cu cărți Usborne (Librăria din Titan), organizează ateliere pentru copii și nu știu câte o mai face (dar sunt curioasă să aflu). Evident, nu am ratat ocazia să o cunosc și să mă inspir puțin de la ea.

Mi-am notat câteva întrebări într-un Word, într-o noapte și am adunat vreo 2 pagini. Apoi am mai renunțat la ele, să nu fiu chiar…… Vedeți mai jos ce-a ieșit în final. 

 

Câteodată nici eu nu mai știu cine sunt :)). Sunt mamă, sunt antreprenor, sunt actriţă, sunt blogger, sunt o femeie cu vise de adolescentă 🙂

 

Prima oară mi-a făcut cunoștință cu cărțile o prietenă bună, care era reprezentant . Mi-au plăcut enorm! Apoi, când fiul meu cel mare a început școala, am realizat că am un aliat puternic în cărţile Usborne. Atunci m-am gândit cu adevărat serios că aş putea avea o activitate care să îmi placă mult şi care să îmi aducă şi beneficii. Am început cu dreptul, lucrurile au mers ca unse, ceea ce mi-a întărit convingerea că fac ceea ce trebuie. Am enorm de multe satisfacţii!

 

  •  Este clar că marea ta pasiune sunt cărțile, dar mai ai și alte pasiuni? Mai găsești timp și pentru altceva?

Am multe pasiuni: teatrul şi filmul, literatura, arta  în general… călătoriile, cafeaua. 🙂
Timp, din păcate, nu prea găsesc :)…  Sunt zile în care îmi fac o cafea din care nu apuc să beau nici măcar o gură :))

 

  •  Când simți că nu mai poți, mai poți un pic sau ceri ajutor?

De cele mai multe ori, mai pot un pic. De cele mai multe ori, nici nu am alternativă. Dar,  uneori, găsesc ajutor şi mângâiere acolo unde nu mă aştept. Adică Viaţa îmi scoate în cale oameni minunaţi, lucru pentru care sunt profund recunoascătoare!

 

  •  Ce sfaturi ai da unei viitoare mămici? 

După primul copil, aş fi avut foarte multe sfaturi de dat. Acum, am înţeles că o mamă (mai ales la primul copil) este o fiinţă specială, care are mai multă nevoie de sprijin, înţelegere şi ajutor (cu lucruri care ne pot părea lipsite de importanţă cum ar fi: o masă caldă, o plimbare, o prăjitură) decât de sfaturi. Sigur, ajută foarte mult să te informezi înainte, să citeşti cât de mult poţi şi să ai în jurul tău alte mame 🙂

  

  • Bonă, creșă sau există și altă variantă? 

Nu avem nici bonă, nici creşă. Cealaltă variantă sunt eu 🙂

 

  •  Tu te enervezi vreodată?  Pari atât de calmă mereu și foarte echilibrată 🙂

Oh! Nu ştiu de ce toată lumea crede asta despre mine… 😀
Sunt un vulcan (activ)…

 

  • Care este cea mai cea calitate a ta?

Inteligenţa

 

  • Care dintre defectele tale te enervează cel mai mult.

Comoditate şi impulsivitatea

 

  •  Ce te motivează în tot ce faci? 

Atunci când îmi place ceva foarte mult, nu caut motivaţii, ci lucrurile se întâmplă parcă de la sine, iar eu dau randament maxim şi ştiu exact ce am de făcut. Nu îmi pot găsi motivaţii pentru lucrurile care nu îmi plac … 🙂
Bineînţeles, copiii sunt motorul meu existenţial.

 

  • Ce este succesul?

Pentru mine succesul înseamnă să îţi urmezi visurile şi poţi dormi liniştit noaptea cu alegerile făcute.

 

  •  De ce este de dorit ca părinții să-i ajute pe copii să se împrietenească cu cărțile?

Cărţile nu pot fi înlocuite cu nimic altceva. Fiecare carte este o experienţă aparte, unică. De la textura hârtiei, mirosul de tipar şi ilustraţii, până la poveste.  Fiecare carte este poarta către un univers irepetabil în care cititorul creşte şi se îmbogăţeşte permanent.

 

  •  Cum le stimulăm copiilor plăcerea de lectură? Ne dai câteva sfaturi?

În primul rând să avem cărţi în casă :))
Iertaţi-mi sarcasmul, dar mi-a fost dat să văd case fără cărţi şi… mi s-au părut foarte triste…
Cred că cel mai important este să le citim copiilor, cu voce tare, încă de când sunt mici.
Să-i ducem la biblioteci (în multe filiale ale Bibliotecii Metropolitane se poate merge cu copiii: există spaţii de joacă special amenjate), la teatru şi bineînţeles, să citim şi noi….

 

  •  Ne poți împărtăși câteva dintre planurile tale de viitor? Și, eventual, dacă ești în căutarea unui partener de business pentru anumite proiecte.

Mi-am propus să merg cât de departe pot cu Librăria. Să devină un pop-up shop real, cu cărţi şi activităţi pentru copii şi adulţi.
Sunt în căutarea unor oameni care iubesc cărţile, copiii şi care fie îşi doresc cărţi pentru familie şi prieteni, fie doresc să îşi construiască propia afacere.
Cât de curând voi reveni în blogosferă :P, Mama are Blog va deveni altecva, ceva mult mai aproape de… mine şi, sper din tot sufletul să pot scrie mai des.
Dar planul meu numărul 1 este un splectacol pentru copii. Apoi încă unul… Şi încă unul… 🙂

 

  • 3 motive pentru care să alegem Libraria din Titan (sau ce te diferențiază de concurență).

Recomandări bune, în funcţie de vârstă, pasiuni şi buget.

Grupul cititorilor, un grup pentru pasionaţi, cu multe surprize

La evenimente, Librăria vine la pachet cu ateliere intersante şi distractive.

 

 

Cu drag,

Mama lui Matei

Bună! Te invit cu caldură să mă descoperi. Caut idei, testez soluţii şi scriu despre cum încerc să găsesc resursele care-mi sunt necesare pentru a face om din puiul pe care l-am născut. Scriu despre: dragoste necondiţionată, timp cât de mult şi de bani cât de cât. Dacă consideri că rezonăm, mi-ar plăcea să intrăm în dialog. Poţi să îmi laşi un comentariu la sfârşitul articolelor sau să mă contactezi în privat la contact@mamaluimatei.ro Spor în toate! Mama lui Matei

There are 2 Comments

  • Micul Curios says:

    Buna! Suntem pe aceeasi lungime de unda. Iubim cartile, credem ca un copil care face cunostinta cu obiectul carte si i se citeste cat mai devreme va citi de placere toata viata.

    Ne bucuram cand aflam de oameni cu aceleasi ganduri. Spor in toate!

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published.