30 de minute cât a ținut piesa de teatru, nu m-am putut gândi la nimic în afară de rugămintea pe care o făceam către Dumnezeu, aceea să nu plece Matei acasă cu vreo răceală.

Piesa de teatru fost scurtă și simplă, așa ca pentru copii mai mici de 3 ani dar am avut ceva emoții înaite să plecăm de acasă. Mă gândeam că poate e prea mic, că nu va avea răbdare să stea locului nici 30 minute, că poate îi va deranja pe ceilalți copii din sală pentru că este jucauș, că o să ceară lăptic fix în mijlocul piesei și cum să-i dau cu atâția copii mici în jur. Nah, gânduri din astea.

Am ajuns cu puțin înainte de a începe piesa și nu am putut să nu observ faptul că toate mămicile erau aranjate, machiate și frumos îmbrăcate. Așa, da, îmi place, mă gândeam, deși rujul și copilul atât de mic, pentru mine, încă sunt incompatibile deoarece îl pup mult pe Matei.

M-am așezat cu el pe genunchi, la margine, pregătită să ieșim fără să deranjăm, dacă nu-i place. Majoritatea stăteam pe jos, cum e acum la modă.

Unde bați și unde crapă!

L-am subestimat .  Baiatul meu a stat atent toată piesa și s-a comportat într-un mod impecabil, chiar și atunci când un alt copil, mai mare, îl deranja pentru că țipa la actor și aducea pe scenă tot felul de jucării și piese din recuzită (asta, deși actorul ne-a solicitat la început, nouă, părinților, să nu dăm voie copiilor pe scenă). Mama copilului stătea undeva, în spate și vorbea relaxată cu o altă doamnă. La un moment dat, Matei era să se trezească și cu o jucărie din lemn în cap, din partea stimatului. Noroc că am fost vigilentă.

În paralel cu piesa de teatru, 4 din cei 10 copii prezentț au susținut un concert de tuse, de toată frumusețea. Tuse din aceea urâtă. Unora le curgea și nasul…
Una dintre mămici, ce se pretindea cu educație, îi ținea mâna la gură copilului de câte ori tușea, fără batistă sau șervețel. Că așa este politicos, nu, să pui mâna la gură când tușești?

După piesa de teatru, copiii s-au dus să se joace cu ceva jucării expuse în sală, la fel a făcut și mămica plină de microbi pe mână…Eu am ales să plecăm, deși Matei și-a manifestat interesul de a mai rămâne.

A fost un moment când pe toți cei 4 copii i-a apucat tusea în același timp (încântare pentru urechi, panică maximă pentru mămicile ai căror copii erau sănătoși). Atunci, mămica copilului mai năzdrăvan s-a auzit strigând din spate: “vino, măi, mamă, să mergem acasă. Nu auzi cum tușesc aștia pe aici!”.

Când mama nu e pregătită pentru provocări…

Eu, ca mamă a lui Matei, recunoasc că nu sunt pregătită să intru în comunitățile de copii și nici de părinți. Și dacă eu nu sunt pregătită, Matei cum o fi? Oare pentru el o fi mai simplu?
Mai contează că ești îmbrăcat și dichisit dacă ești nesimțit și fără educația celor 7 ani de acasă?

A te duce la o piesă de teatru este ceva opțional. Te duci dacă poți, nu neapărat dacă vrei. Și atunci, explicați-mi și mie, dacă înțelegeți mai bine, de ce iși scot acești părinți copiii bolnavi printre cei sănătoși în astfel de situații? De ce nu înțelegem că educația are reguli iar părinții sunt datori să facă și educație. Copilul nu poate face chiar ce vrea, când vrea, cu cine îți dorește. Chiar nu poți lăsa un copil să țipe în gura mare la un actor, fără să-i explici măcar, că nu așa se face, doar pentru că este copil.

Revenind la răceală,

Unii vor spune că sunt exagerată, că e doar o răceală. Da, dar de ce să se îmbolnăvească copilul meu doar pentru că și al tău este bolnav? Chiar nu poți să stai acasă sau să ieși în aer liber și nu în spații închise?

Se zice că nu trebuie să privezi copilul de lucrurile mai urâte din viață, că e bine să știe și de ele, dar mi- e greu, recunosc, mi-e foarte greu iar părinții nesimțiti îmi stau în gât. Punct!

Oare trebuia să le spun celor 4 mămici că nu e în regulă să vină cu copiii bolnavi printre copiii sănătoși?

Dacă vin mai multe persoane în casa mea, nu mi-ar plăcea ca una dintre ele să o invite afară pe o alta, indiferent de motiv, pentru că eu, ca gazdă, am dreptul să stabilesc niște reguli și să le impun. Mergând pe acest principiu, nu mi-am permis să le spun că trebuia să stea cu copiii în casă până se recuperează.

În plus, nu am știut în ce stare emoțională se aflau mamele respective. Poate că erau atât de deprimate, încât pur și simplu s-au aranjat și au plecat undeva cu copilul să se simta bine amândoi….Decât să se întâmple altele, mai bine așa, până la urmă. Mă feresc să judec prea aspru, deși, clar nu mi-a plăcut situația. Mai erau si 5 persoane care într-un fel deranjau… 4 cu tusea și una care arunca cu jucarii în timp ce copiii se uitau la o piesă de teatru…nu prea mi-a venit să le țin predică în grup.

Cred că organizatorii, ca gazde, ar fi trebuit să aibă puțin grijă, astfel încât să se simtă bine toți cei care au plătit bilet. Puteau să le spună mamelor de la început că nu e bine pentru restul copiiilor ca aceia să intre în cameră și puteau să o roage pe mama copilului zvăpăiat să fie puțin atentă la el. Poate, săracul copil, doar asta cerea, în felul lui, atenția mamei sale. Ceea ce am considerat că pot face (și cred că așa au procedat și alte mame) a fost să plecăm după piesa de teatru, deși în program mai erau și activități de joacă. Ce situație! Mamele cu copiii sănătosi au plecat după piesă și au rămas cei bolnăviori :).

Oare trebuia să le spun organizatorilor că nu sunt în regulă condițiile pentru mine și pentru copilul meu?

În alte situații am plecat imediat ce am auzit un copil tusind iar dacă a venit cineva la mine cu copilul bolnav, l-am ținut pe Matei în altă cameră și am explicat de ce fac asta. De data aceasta, însă, am ajuns chiar înainte să înceapă piesa de teatru iar copiii au început să tușească după vreo 10 min. 30 de min a durat tot spectacolul și nu am vrut să deranjez cu ieșitul…

La plecare i-am spus domnișoarei care era reprezentantul gazdei că sper că nu luăm acasă și vreo răceală dar a zâmbit cu jumatate de gură. Era un simplu angajat care nu putea face regulile…Sunt situații și situații, și sunt oameni și oameni.

Deci, cam așa a fost atmosfera la prima piesă de teatru pe care Matei a văzut-o la vârsta de un an și șapte luni 🙂 Uh, tare aștept să mai crească :)))

Pe curând,

Mama lui Matei